Consilierea psihologică este o specialitate din cadrul psihologiei care se concentrează pe facilitarea funcționării personale și interpersonale de-a lungul vieții. Este o interventie de scurtă sau de mai lungă durată, în scopul prevenirii, remiterii sau asistării rezolutive a unor probleme personale (fie ca este vorba de dificultăți emoționale cu care dumneavoastră vă confruntați, cognitive sau comportamentale), cu impact individual, familial și socio-profesional.
Consilierea psihologică acoperă o paletă largă de problematici specifice, de la cele educaționale la cele de reabilitare, recuperare și reintegrare socială, de la cele de suport psihoemoțional și social, la cele de adaptare și integrare comunitară eficientă.
În termeni generali, consilierea este o activitate psihologică profesionistă centrată pe relatia de ajutor în situațiile de criză personală sau colectivă, de impas existențial iminent sau trenant, de dificultate în adaptare, relaționare și integrare socială. Ea este necesară ori de câte ori manifestați blocarea capacităților uzuale de a face față provocărilor vieții, ca și problemelor survenite în educarea și dezvoltarea personala.
Confruntați cu o diversitate de probleme, cu stresul cotidian în creștere (economic, socio-familial, profesional, politic, ecologic), oameni de cele mai diverse vârste, profesii, culturi, etnii, ideologii și religii, traversează perioade cu risc dezadaptativ mai mult sau mai puțin semnificativ. Indiferent de diferentele dintre ei, cu toții au nevoie de ajutor specializat pentru a putea depăși obstacole diverse în calea dezvoltării lor, a relațiilor cu semenii, în lupta pentru supraviețuire și integrare a traumelor.
Consilierea psihologica vă poate ajuta pe dumneavoastră, sau pe cei dragi, să vă îmbunătățiți bunăstarea, să atenuați suferința și neadaptarea, să rezolvați crizele și să vă creșteți capacitatea de a funcționa mai bine în viață, să vă dezvoltați noi strategii de coping existențial, să activați resursele blocate, complementare sau compensatorii, astfel încât să vă găsiți propriile soluții, utilizându-vă potențialul de care dispuneți.
Consilierea psihologica deservește persoanele de toate vârstele și mediile culturale atât în medii individuale, cât și în grup. De asemenea, se preteaza foarte bine si pentru organizațiile care doresc să-și sporească eficiența sau bunăstarea membrilor lor.
Inceperea unui process terapeutic vă poate duce pe drumul spre a vă simți mai fericit, mai sănătos și pe calea către o mai mare bunăstare emoțională și psihologică.